Curând se vor implini 40 de ani de când Tudor Gheorghe incânta miile de spectatori adunati in salile de spectacol ca sa il vada. In numai câteva saptamâni este si ziua maestrului, dar si aniversarea a 40 de ani de casnicie, ani frumosi petrecuti lânga femeia care l-a implinit, Georgeta Luchian-Tudor.
Tudor Gheorghe a venit pe lume in urma cu 61 de ani, intr-o comuna doljeana situata la câtiva kilometri de Craiova. Povesteste cu mare drag despre copilaria sa, insa cu mare durere, considerându-se martorul „mortii traditiilor din satul in care femeile coseau costume populare unice, costumele fara culoare, albe imaculate. In timp ce murea satul spiritual, apareau primele suburbii ale Craiovei, aparea «Spitalul de nebuni»“…
Tudor Gheorghe, despre parintii sai…
„Umblam descult de primavara, de când se facea poteca pe lânga gard, si pâna când dadea bruma. Impreuna cu copiii din vecini, mergeam cu vacile si caprele la pascut. Am avut bucuria sa descopar natura, oamenii si locurile asa cum le-a lasat Dumnezeu. La un kilometru de sat era o padure foarte frumoasa. Mama era o taranca simpla, cu doar trei clase, insa de o inteligenta si spontaneitate extraordinare. Avea un har actoricesc dumnezeiesc, o sensibilitate aparte, pe care din fericire Dumnezeu m-a miruit sa le mostenesc. Tata a avut un destin foarte spectaculos. S-a nascut intr-o familie cu cinci fete, el fiind mezinul familiei. Bunicul, mos Andrica, a vrut sa-l faca pe tata «om» si l-a dat la scoli. Asa a ajuns tata sa urmeze scoala de cântareti de biserica. In acele timpuri, legionarii «recrutau» tineri isteti din satele oltene pe care voiau sa ii creasca in spiritul comertului. Tata a fost trimis din sat, devenind picolo in restaurant, copil de tejghea in Bucuresti. S-a intors acasa abia dupa rebeliune la 13, 14 ani… Pentru el, aceasta perioada a insemnat distrugere de viata, iar pentru noi, familia, mult mai târziu, o tragedie. La 22 de ani a fost condamnat si arestat politic la Aiud, pentru perioada in care fusese recrutat. Ce politica sa fi facut tata, ce politica face un copil la 13 ani?“, a povestit cu mare emotie maestrul Tudor Gheorghe. Din cauza condamnarii, Tudor Gheorghe, cele doua surori ale lui si mama sa au ajuns pe drumuri… „Dumnezeu a dat insa sa fie asa“, spune convins artistul. Dupa o adolescenta „ratata“, ingrijiti si educati de o femeie si mama eroina, care „era ziliera la Craiova, cara cu roaba“ pentru a-si creste cu demnitate copiii, Tudor Gheorghe a inceput sa isi urmeze propriul lui drum.
Omul de teatru, artistul cu chitara
A urmat clasa a IX-a la Arad, iar apoi clasa a X-a la Craiova, la Liceul „Nicolae Balcescu“. In 1962, tânarul a reusit la Institutul de Teatru din Bucuresti, la clasa de actorie. Pe fisa de inscriere la institut, pentru a nu fi respins deoarece tatal era detinut politic, a trecut in dreptul acestuia o linie… Datorita talentului, copilul de la tara a fost admis cu bursa la Institutul de Teatru. „Au fost niste ani minunati din viata mea, dar foarte grei… Cu tata arestat, la scoala refuzam de cele mai multe ori, spre stupoarea profesorilor care stiau ce pot, sa raspund, deoarece m-ar fi pus sa completez noi fise cu date despre parinti. Imi era teama sa nu fiu descoperit ca am tata la inchisoare si sa fiu zburat din institut. Când l-au eliberat insa pe tata din puscarie am luat numai 10, obtinând si bursa republicana. Mi-amintesc ca eram numit de colegii de facultate «printul blatistilor», deoarece mâncam la cantina fara sa am cartela!“, a spus Tudor Gheorghe.
Sute de roluri si concerte pe scenele lumii
Din anul II a inceput sa joace pe o scena adevarata, de profesionisti. In anul 1966, dupa terminarea Institutului s-a intors la Craiova, pentru parintii sai, pentru a le fi alaturi si a-i ajuta pe cât posibil pentru tot ce au facut pentru el: l-au crescut cu mari sacrificii si cu greutati si l-au „invatat carte“. S-a angajat la Teatrul National Craiova, devenind la 21 de ani unul dintre cei mai tineri actori din tara. A debutat in „Cocosul negru“ de Victor Eftimiu, apoi au urmat roluri de comedie sau drama alaturi de mari actori craioveni ai timpului, a realizat creatii de mare profunzime artistica in „Unchiul Vanea“ de A. P. Cehov sau „Piticul din gradina de vara“ de D.R. Popescu etc. In 1969, dupa doar câtiva ani de munca si studiu, s-a remarcat cu primul lui recital „Menestrel la curtile dorului“, primul recital din România in care un singur om cu o chitara a tinut sute de spectatori cu sufletul la gura si ochii in lacrimi. Au urmat alti ani de studiu asiduu, ani petrecuti la Institutul de Folclor, insa a meritat. Sali pline, aplauze pe masura, recunoasterea adevarata a muncii sale… „Am fost tot timpul pentru miile de spectatori omul cu chitara. Toti m-au intrebat care este stilul meu, «ce cântati, domnule Tudor Gheorghe?» Mi-au zis cobzar, lautar, iar in final nu au stiut cum sa ma catalogheze. Stilul meu e unul propriu, n-am aparut pe scena imitând pe cineva“, a adaugat maestrul.
„23 de milioane de suflete au nevoie de mine“
A cântat pe toate scenele lumii, a incântat românii sau comunitatile de români de dincolo de granitele tarii. Nu a putut insa ramâne departe de casa, de locurile natale: „Prin anii ’90 am fost rugat de românii din America sa ramân acolo. Mi-au zis ca ei, cei un milion si ceva de români, au nevoie de mine pentru a le indulci amaraciunea distantei de cei care le-au dat viata si de locurile natale… Le-am zis insa ca undeva, intr-un colt al Europei, alte 23 de milioane de suflete au nevoie de mine“, a continuat maestrul. A avut insa si nenumarate perioade grele, perioade in care Tudor Gheorghe a fost interzis de pe scenele din tara. A revenit târziu, neputându-se adapta asa-zisei „muzici comerciale“. Maestrul este trist insa ca, desi „poarta e deschisa, nimeni nu l-a urmat“…
„40 de ani de iubire“
Despre viata de cuplu, Tudor Gheorghe vorbeste extrem de emotionat. „Sotia este cea care m-a ingrijit, m-a iubit si ma sustine“. In anii studentiei a vazut-o pentru prima data pe cea care avea sa ii devina sotie. Ea, Georgeta Luchian, era studenta in anul IV la teatru, cu trei ani mai mare decât el. „Era de o frumusete absoluta. M-a fascinat din prima clipa. Ma duceam de fiecare data sa o vad in spectacole. Insa, in ochii ei eram doar un pustan de anu’ I… Când am revenit in Craiova, dupa terminarea institutului, am reintâlnit-o. Din toamna lui 1966 pâna astazi nu ne-am mai despartit. Ea este femeia care mi-a fost alaturi… Implinim in acest an 40 de ani de iubire! A avut asupra mea o influenta extraordinara, ea m-a ingrijit, m-a ferit, ea m-a iubit… A fost cel mai important cenzor al meu. Putini oameni stiu ca, pe lânga faptul ca este o actrita extrem de talentata, este si o poeta extraordinara (sper ca foarte curând sa publice un volum de poezii). Ea este cea care m-a invatat sa gatesc, sa fac din bucatarie micul meu refugiu. Secretul casniciei noastre este acela ca nu am imbinat niciodata profesia cu viata de familie… Viata e atât de grea, cu atâtea piedici pe care destinul ni le pune… Daca nici in familie nu iti afli refugiu, ajungi unul din miile de români internati in spitale pentru nevrotici“, a spus Tudor Gheorghe. Au avut o nunta „o splendoare“, dupa parerea maestrului, un „dezastru“ insa dupa parerea doamnei Tudor. Rudele imbracate in costume populare, alaiul nuntii mergând pe jos pe aleile satului… „Am vrut sa urmam toate traditiile atât de dragi mie! A plouat insa in acele zile ingrozitor. In ziua nuntii s-a oprit, insa era un noroi… Sotia mea avea rochia de mireasa cu o trena lunga si va imaginati cât de drag i-a fost sa o târasca prin namolul Podariului si sa sarbatoreasca in cortul de armata cu invitatii“, povesteste zâmbind Tudor Gheorghe.
Din clipa in clipa, Tudor Gheorghe va fi aruncat in strada…
N-a umblat si n-a cântat pe la nunti, sali polivalente, considerând ca scena pentru sufletul lui este „sfânta“. Nu a mai jucat de patru ani intr-o piesa de teatru, dorindu-si foarte mult sa incheie o opera de esenta culturala, cântul, pe care, din pacate, marturiseste ca nu il va mai practica mai mult de câtiva ani. Dincolo de aclamatiile de pe toate scenele lumii, artistul nostru craiovean are o tristete puternic intiparita pe frunte. Nu este miliardar, asa cum multi ar crede, partea materiala „interesându-l mai putin“… Din moment in moment, artistul nostru Tudor Gheorghe asteapta sa fie aruncat afara din casa in care locuieste de zeci de ani, „prin hotarârea fostului primar“, locuinta fiind revendicata. Ofteaza si spune cu tristete ca trebuie sa isi faca o casuta a lui, din care nimeni sa nu il mai scoata… In timpul liber, Tudor Gheorghe isi ingrijeste cei doi câini, iar doamna Tudor ingrijeste cele trei broaste testoase…
„Sunt aproape sa inchei o cariera fara cusur, cel putin profesional nu are nimeni ce sa imi reproseze. Nu am facut rau cu buna stiinta cuiva… Am elogiat in versurile si cântul meu mama, fiinta cea mai draga sufletelor noastre! As vrea sa inchei cu câteva versuri moralizatoare, dragi sufletului meu, din poezia mai putin cunoscuta a lui Caragiale: «Pe adresa dumitale/ Nu prea vin din Iasi parale/ Am destule festivale/ Ce pacat ca nu se poate cu de toate!“.
